24.01.2012

Pentru EI: Cum o convingi pe EA sa se dea cu caiacul

Tot ieşind pe apă cu băieţii, am auzit diverse chestii  când mai stăteau ei aşa de vorbă „ca între bărbaţi” şi uitau că sunt şi eu de faţă. Ceea ce  m-a  uimit de fiecare dată când venea vorba de câte o fată este că descrierea era destul de sumară –e de treabă, merge la munte, stă la cort , se dă cu caiacul . Nici vorbă de cât de frumoasă -deşteaptă-gospodină-ce carieră de succes are- ce mult o iubesc, nu..Nici poveste. Cireaşa de pe tort era de fiecare dată „şi se dă!!” (cu caiacul adică).  Şi vorba lui  gaben :  no, cât de tare-i asta?
Unii m-au întrebat dacă nu mai ştiu fete „care să se dea, că tu ar trebui să ştii”. Aşa mă gândeam şi eu că ar trebui să ştiu mai multe, dar uite că nu prea ştiu. Şi nici n-am timp să fac un site cu „gagicuţe caiaciste”, aşa că m-am gândit să-i ajut pe cei interesaţi cu câteva idei cum să-şi convingă prietena – iubita –soţia –amanta să se dea cu caiacul. Bine, presupunând că respectiva este Doamna inimii tale şi nu vreo scorpie pe vrei să o laşi acasă.

1. Pasul 1: Dacă te decizi să-i cumperi şi ei caiac – ia-i un caiac mai bun decât al tău, mai uşor, mai rapid, mai frumos. Ea o să se bucure şi o să se gândească cât de mult o iubeşti. Avantaje pentru tine: o să i-l cari mai uşor, că sigur nu şi-l cară singură, cu caiacul ei rapid o să ţină pasul cu tine pe apă, deci tu îţi poţi păstra ritmul fără să oboseşti, şi cel mai important –o să te dai tu cu caiacul ei când ea n-o să aibă chef de ieşit de apă.
2. Padela – ia-i o padelă mai uşoară, mai eficientă decât a ta. Ea o să se bucure şi o să se gândească cât de mult o iubeşti. Avantaje pentru tine: o poţi folosi şi tu la ture lungi când trebuie să tragi tare toată ziua.


3. Prima lecţie pe apă – nu face glume cu „să vezi cum e să cazi din caiac, trebuie să înveţi să ieşi din el”. Nu faci decât să o sperii inutil, ea nu o să cadă din caiac, fetele au echilibrul mai bine dezvoltat. Avantaj ea. Bine, dacă vrei să egalezi , poţi să-i predai lecţia cu răsturnatul caiacului la a doua ieşire, pe apă călduţă J
4. Când sunteţi împreună pe apă -mergi alături de ea, vorbeşte-i, nu te îndepărta. Ea o să se bucure şi o să se gândească cât de mult o iubeşti, cum ştii tu să o asculţi, cum te preocupă problemele ei... De ce o strategie bună: pentru că o obligi să dea la padelă într-un ritm stabilit de tine şi nu poate pierde vremea cu admiratul păsărerelor draguţe, al floricelelor şi al altor chestii care apar inevitabil pe traseu. Pentru că îi arăţi din timp pe unde să o ia şi îi scad şansele să cadă din neatenţie şi tu să ai treabă cu recuperatul ei, al caiacului, padelei ş.a.m.d. Pentru că dacă se sperie de ceva şi are probleme eşti aproape şi poţi să o ajuţi imediat, nu trebuie să vâsleşti înapoi 1 km până la ea.

5. Echipamentul – n-ai ce-i face, fetelor le este mai frig decât baieţilor. Ca să-i placă pe apă trebuie să aibă echipament bun, care să-i ţină cald şi să o protejeze de umezeală. Eu recomand întotdeauna protecţiile termice pe sub neopren (bluză, şort, ciorapi) şi /sau gecile impermeabile. Ea o să se bucure şi o să se gândească cât de mult o iubeşti, că ai grijă de ea să nu-i fie frig şi să nu răcească. Tu ştii însă că frigul e duşmanul numărul unu pe caiac şi principalul motiv pentru care unii clachează , se panichează sau abandonează tura. Avantaj tu.


6. Vesta de salvare – ca să poarte vesta tot timpul, ia-i o vestă de salvare mai bună decât a ta: mai comodă, mai bine croită, cu mai multe buzunare pentru ciocolată, cremă de soare şi alte prostii. Ea o să se bucure că i-ai luat o vestă mai mişto. Tu însă ştii că aşa o să poarte tot timpul, că şi dacă se răstoarnă tot pluteşte, plus că poate primeşti ceva din ciocolata aia care o are prin buzunare. Partea nasoală e că sigur vei primi şi nişte cremă de soare pe nas, asta e..

7. Nu-i arăta filme pe youtube cu oameni salvaţi de la înec sau ce fac baieţii pe whitewater–adică Steve Fisher, Ben Brown &Co , alea sunt chestii pe care nici tu nu le faci şi nu are sens să o sperii inutil înainte de tură. La noi nu există râuri gen Zambezi sau Futalefu, poţi avea răbdare să-i arăţi filmele după ce vă întoarceţi de pe apă.
8. Bagajele – tot ce e mai greu, adică mâncare, apă, echipament de campat –pune-le în caiacul tău. Las-o pe ea să aibă caiacul cât mai uşor posibil, cu cât mai puţine bagaje. Ea o să se bucure şi o să se gândească cât de mult o iubeşti, că ai grijă să nu obosescă şi să nu care. Sunt de acord cu ea J Şi care-i avantajul tău? Păi nu-i destul că e cu tine în tură şi nu eşti singur? Că râdeţi, glumiţi şi vă bucuraţi de natură împreună ? Parcă era Doamna inimii tale şi nu scorpia de care ai fugit de-acasă.

18 comentarii:

  1. Sau iei un tandem sit on top. Asa impusti mai multi iepuri dintr-o lovitura.
    1. Sunteti mereu impreuna, ceea ce se pare ca este un lucru foarte important pt doamne/domnisoare.
    2. Nu cade atat de usor din el si daca reuseste sa cada sigur poate iesi din el. Alt avantaj ar fi ca te poate tine la suprafata caiacul pe tine nu tu pe el in caz de rasturnare.
    3. Bagaje nu incap fara masura deci ai mai scapat de obiecte total nefolositoare dar fara de care ele nu pot pleca de acasa.
    4. Oricum tu tragi din greu deci ai scapat de legat un caiac de al tau.
    5. Daca te tine fizicul si vointa poti pleca si singur cu el.

    Dupa asta nu mai ramane decat sa astepti sa o prinda pasiunea si sa ceara un caiac al ei, personal.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, ai dreptate, nu m-am gandit la asta cand am scris postarea, ma gandeam strict la baietii care au deja caiac si nu stiu cum o sa convinga pe ea sa incerce sportul asta.
    Nu prea sunt insa de acord cu tine la pct 2, n-am auzit sa fi ramas cineva prins in caiac, sa nu poata iesi din el. Nu se intampla asa ceva niciodata. Daca te rastorni cu un caiac sit -in , cazi din el instantaneu.
    Si caiacele sit-in plutesc chiar daca sunt pline de apa, cel putin alea pe care le vindem noi, nu trebuie sa le tii tu la suprafata. Caiacele sunt compartimentate, au cel putin 2-3 compartimente etanse in care nu intra apa si care tin caiacul la suprafata. E una dintre caracteristicile de siguranta de baza.

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca el are deja caiac e cam la fel de simplu, un sit on top entry level este destul de ieftin, sau mai lejer inchiriat pentru 1-2 ture scurte si astepti sa muste momeala. Daca este o persoana mai ambitioasa din fire poti fi si tu scoasa la inaintare si mizezi pe o reactie de genul: daca tipa asta se poate da cu un caiac atat de mare si subtire eu de ce nu as putea cu unul mai mic?
    Referitor la punctul 2, eu stiu toate chestiunile astea tehnice, nu mie trebuie sa mi le explici ci ei :)), sa vedem cat succes vei avea la prima infatisare. Pana sa ajunga la detalii din astea o sa i se para mai sigur sa se plimbe pe apa cu un butoi decat cu un lighean.
    Oricum in munca de convingere cel mai important factor dupa mine ar fi cat de prietena este ea cu apa. Daca ii place sa inoate sau macar stie sa faca asta bine si este dispusa la un efort minim nu ar trebui sa fie probleme.

    RăspundețiȘtergere
  4. Comentariul tau mi-a adus aminte de primul meu caiac, un sit on top BIC Bilvbao..ce vremuri!! O sa caut niste poze, poate le postez aici intr-o zi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca as fi inceput cu caiacul individual, nu as fi reusit niciodata pe Claudia sa se suie intr-un caiac. Asa ca intai am luat un tandem gonflabil si extrem de stabil (pe care il maia vem si acum si e minunat in concedii in care nu caiacul e scopul principal). Dupa aceea a urmat Tobago, care a fost minunat pentru ea, pentru ca putea sa adopte tot felul de pozitii de bronzat si de relaxare, in timp ce eu propulsam agale tandemul. Abia dupa ce am parcurs acesti pasi a acceptat ideea unui caiac solo, dar tot cu conditia sa fie un caiac "sigur", cu o stabilitate primara foarte buna. Asa ca in 2011 ea era cu Quest-ul 9.5 iar eu cu Aloha. Probabil ca abia anul asta am sa reusesc sa o conving ca Aloha ii va placea mai mult pentru ca necesita mai putin efort la inaintare, desi nu are stabilitatea primara a Quest-ului.
    Nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi stat lucrurile daca primul caiac in care o urcam ar fi fost un Britany :) Probabil ca acum ar fi fost o amintire indepartata episodul "ea in caiac".

    RăspundețiȘtergere
  6. Da, dar daca tu iti luai la inceput Quest-ul sau Aloha, nu cred ca ai mai fi avut rabdare sa o inveti pe ea cu gonflabilul :) Oricum, poate facem o tura pe Nera la primavara, precis o sa-i placa si pe "ape mai tulburi", cu Quest-ul :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Poate ca da, poate ca nu. De la bun inceput scopul meu principal a fost sa impartasim aceasta pasiune. Adica sa reusesc sa o fac sa ii placa si sa isi doreasca sa practicam impreuna acest sport, la nivel de agrement. Si am reusit. Nu am avut si nu voi avea pretentia sa o fac sa "evolueze" si sa exceleze in acest sport, dincolo de limitele agrementului. Daca ei ii place sa se dea cateva ore, pe ape linistite, pentru mine este suficient si ma bucur ca putem face (si) asta impreuna. Cu timpul s-ar putea sa isi doreasca singura mai mult de atat, sau s-ar putea sa nu isi doreasca. Si cu bicicletele am inceput cu plimbari de 10 km si am ajuns la ture de o zi, cu conditia sa ma adaptez eu ritmului ei. Asa ca pe ape repezi nu sunt sigur ca am sa reusesc sa o duc, dar poate daca ii vei povesti tu despre Nera ca nu e periculoasa, s-ar putea sa vina. Pe mine nu ma va crede, dar poate pe tine da :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Te inteleg perfect. Dar nu vreau sa conving pe nimeni sa se dea cu caiacul, e cel mai rau lucru pe care il poti face. Trebuie sa-ti doresti sa fii pe apa si sa te lupti cu valurile /bolovanii/apa rece. Daca nu iti doresti asta ci te lasi convins de amici, prieteni, s-ar putea sa ai parte de cea mai rea experienta posibila..Noi nu luam niciodata in tura pe rau pe cineva care nu e entuziasmat 100%, e posibil sa clacheze pe traseu ..
    Cat despre Nera, se poate face o tura test, scurta de 1 ora, unde poate sa vada cum se descurca si daca ii place.

    RăspundețiȘtergere
  9. Nici nu am zis asta, nu trebuie sa o convingi tu sa se dea, aia e treaba mea (parca asa e si titlul articolului). Are nevoie doar de o opinie neutra (alta decat a mea si preferabil de la o femeie, nu de la un barbat) despre gradul real de dificultate al Nerei. Si pe Tara a fost la fel, cand a auzit de la altii ca e "fain" si nu e periculos, si-a dorit singura sa facem rafting. Pe Nera va fi la fel, dar probabil nu chiar in primavara ci dupa ce mai scade putin debitul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nera trebuie facuta in aprilie sau inceputul lui mai cind e apa f mare-nu sunt pietre sa trebuiasca sa te dai jos din caiac,si ai viteza si debitul apei este bun !O afc de ~ 20 ani la barca de cauciuc(am inceput cu cele rusesti de 2 persoane) am incercat si citeva minute in caiac (spatele meu nu mai vrea mai mult ).Gasca noastra nebuna pleaca vineri ~06.04.012 !

      Ștergere
    2. Daca gasiti o padela galbena Mystique, maner ergonomic, recompensa este 100 de euro :)
      Am pierdut-o saptamana trecuta, dupa intersectia cu paraul Bei..Are nr meu de telefon pe o pala. Multumesc:)

      Ștergere
  10. Gradul real de dificultate al Nerei este 1. Pe diverse site-uri o sa-l vezi catalogat 2 sau 3, in functie de cat de frica i-a fost respectivului pe acolo :))Singura problema este ca daca ai pornit in traseu in caiac /barca trebuie sa termini in caiac /barca. E mult mai usor decat pe Tara, de fapt nu prea se compara..

    RăspundețiȘtergere
  11. Eu cred ca incepand de la prima lectie, trebuie neaparat sa invete tehnica iesirii din caiac si a autosalvarii. Altfel chiar ca poate fi "traumatizata" pe o viata.
    De altfel aceste tehnici se exerseaza in bazine sau lacuri cu adincime relativ mica (pl .pana la brau)cu temperaturi cat mai placute si intodeauna asistat de cineva care stie ce face. Daca se folosesc ochelari de inot sau masca de scafandru, atunci panica initiala care vine fara doar si poate ( doar nivelul acesteia difera de la caz la caz) v-a fi mult mai mica.

    RăspundețiȘtergere
  12. Depinde de ce fel de caiac e vorba. Sunt caiace din care cazi pur si simplu cand te rastorni, nu e vorba de cine stie ce tehnica. Cat despre cele cu cockpit mai mic, mie nu mi se pare foarte greu sa impingi cu genunchii in fustita sau sa tragi de manerul de siguranta.
    Sunt cativa ani buni de cand ma dau, pe flat si ww, n-am intalnit pe nimeni care sa fi avut probleme sa ramana blocat in caiac.Posibilitatea asta exista doar la whitewater si e destul de mica. E drept ca cei cu care m-am dat sunt clientii nostri, deci si caiacele pe care le aveau de la noi se comportau foarte bine. N-au fost probleme niciodata.
    Articolul pe care l-am scris nu s-a dorit a fi un tutorial, nici pe departe, l-am scris mai mult in gluma..Am observat de-a lungul timpului ca sunt multi baieti reticienti in a cumpara un echipament bun prietenelor/ sotiilor, pe motiv ca ele nu se dau atat de mult. De foarte multe ori fetele primesc un caiac mai prost sau o vesta incomoda de barca, nu una speciala pentru caiac. Dar daca ai un echipament prost , greu, iti este frig nu prea are cum sa-ti placa acest sport. Indiferent daca esti baiat sau fata.

    RăspundețiȘtergere
  13. deacord, fetele au un echilibru mult mai bun si deseor fac fata mult mai bine decat majoritatea baietilor. cand am vaslit prima data pe Dragan, m-am rasturnat de atatea ori ca n-am mai numarat dupa un timp, iar colega mea s-a raturnat o singura data. :)
    .....fetele merita chipament propriu, mai ales ca in tarile unde sa practica sportul (vaslitul sub orice forma) procentul e mult mai apropiat dintre cele doua sexe

    RăspundețiȘtergere
  14. ..da, in tarile nordice majoritatea amatorilor de caiac sunt fete.De multe ori am avut probleme in a le explica producatorilor ca la noi lucrurile stau exact invers.

    RăspundețiȘtergere
  15. Bine punctat! Felicitari, mi-a placut ! :)

    RăspundețiȘtergere