Despre caiacul meu de whitewater, Riot Magnum

Cel mai bun caiac de whitewater este Riot Magnum. Se mai poate adăuga “din lume”, “din Europa”, “din ultimii ani”, “care există la noi pe piata în România,”, etc..si toate propozitiile ar fi adevarate.
O spun fără nici o exagerare, sunt convinsă 100% că acesta e adevărul. Conceput de binecunoscutul sportiv Arnd Schaflein , la momentul lansării a stârnit multă vâlvă în industrie. E caiacul pe care dacă îl încerci o dată îţi vine foarte greu să-l schimbi cu un altul. De-a lungul timpului au apărut copii mai mult sau mi puţin reuşite, cam fiecare producător de caiace whitewater a încercat să lanseze ceva similar cu Magnum, cu rezultate mai mult sau mai putin bune.

Dar ce-l face atât de deosebit? Am citit multe review-uri făcute de diverse reviste/situri/ rideri /campioni etc. Cred totuşi că e inutil să traduc ce zice lumea, mai ales că testele sunt făcute de profesionişti, pe râuri de grad 4-5. N-au nici o legătura cu situaţia de la noi, unde cu multă bunăvoinţă poţi clasa un râu în gradul 3, iar gradul 4 e întâlnit pe câteva pasaje, şi acelea navigabile doar primăvara, când e debitul mare. Cât despre nivelul de performanţă de la noi, nu vreau să spun nimic, dar înclin să cred că cei cu adevărat buni sunt extrem de puţini la număr. Aşa că o să scriu câte ceva despre Magnum din perspectiva mea, începătoare pe whitewater acum vreo 4 ani, momentan mă dau fără probleme pe grad 3,3+ şi cu puţin ajutor şi pe pasaje scurte de 3 cu 4.

De ce m-am decis la Magnum şi cum l-am cumpărat? Partea cu cumpăratul a mers cel mai uşor, ca dealer Riot doar l-am adăugat la una dintre comenzi şi l-am trecut bineînteles la cheltuieli aferente job-ului. Aşa cum alţi manageri primesc telefoane , laptopuri etc. ca să muncească mai cu spor, cam aşa primesc eu caiace.Cât de tare e asta?
De ales , a fost destul de simplu. Riot a început ca o companie producătoare de caiace whitewater, echipa care a fondat compania acum mai bine de 10 ani era compusă din sportivi şi campioni mondiali la concursuri de freestyle -slalom etc. Nu s-au complicat cu multe modele, strategia lor a fost să lanseze un caiac pe categorie şi acel caiac să fie cel mai bun. Au reuşit. La recomandarea lui Arnd, m-am decis pentru un caiac creek, iar în segmentul de caiace creek –nu era decât Magnum. Am optat pentru versiunea mai mică 72 potrivită cu înălţimea şi greutatea mea. Pentru cei care nu ştiu, şi caiacele se iau în funcţie de înălţime şi greutate, ca hainele. Culoarea am ales-o lime, ca să fie aceeaşi culoare ca şi caiacul lui Steve Fisher. Pentru că sunt mare fan Steve Fisher, dar asta e altă poveste.

eu si Steve Fisher!!!

Când treci de pe un caiac sit on top sau touring pe caiac whitewater, senzaţia e cel puţin ciudată. Caiacele de ww sunt făcute ca să se învârtă, să schimbe direcţia instant, doar printr-o simplă schimbare a centrului de greutate. Nu merg drept pentru că nu au o chilă pentru aşa ceva, forma chilei este făcută pentru planare, pentru surf , iar la înaintare se foloseşte foarte mult forţa apei, că doar se presupune că te dai cu el pe o apă repede, nu? Până şi vâslitul este diferit, se vâsleşte altfel ca să înaintezi drept.

Ca începător în Magnum pe un râu repede asta am observat eu (se întâmpla prin 2008): caiacul era stabil, în sensul că se ţinea bine pe valuri, încasa impacturile cu diverse obstacole (pietre, bolovani, lemne) pe care nu ştiam să le ocolesc la vremea respectivă fără să mă arunce pe spate sau în faţă, deci fără să mă destabilizeze. Am mai obervat că urma linia bună pe râu foarte corect, nu trebuia ajustat din padelă, era suficient să mă înclin spre direcţia dorită.

În plus , pe apă repede prindea viteză mare, accelera rapid şi nu de puţine ori a trebuit să-i fac atenţi pe prietenii mei să mi se ferească din cale, pentru că înaintam prea repede şi riscam să dau în ei. Şi am mai observat, de foarte multe ori ! că e foarte uşor să ieşi din el, pe scurt dacă mă rasturnam, în secunda doi înotam prin apă. Momente în care mă bucuram că Magnumul meu verde pluteşte, asta datorită pilonilor de rezistenţă, din spumă, care ţin caiacul la suprafaţa apei şi au şi rolul de a preveni eventuale deformări ale cocii care ar putea avea ca rezultat blocarea caiacistului în cockpit.

Ce-mi place cel mai mult la Magnum? O să fiu puţin răutăcioasă.. La noi nu prea sunt fete care se dau pe whitewater, din diverse motive. Aşa că de fiecare dată când ieşeam prima oară cu cineva care nu mă cunoştea, respectivul (100 % au fost doar băieţi) se aştepta să cad, să mă sperii la primul pasaj mai dificil, la primul prag de sărit (pe râurile noastre sunt multe praguri, de la 0,5 m la 1,5m)..Faza era cam aşa, şi în continuare e figura mea preferată: eu mă dau prima, aleg linia cea mai dificilă, sar, zâmbesc, ce uşor este! Iar Magnum-ul meu sare atât de frumos, nu pierde deloc viteză, nu plonjează cu botul în apă pentru că e proiectat de un designer deştept, pupa îi iese imediat din spumă, dar nu te aruncă în nas, pentru că da, e un caiac foarte bun..Dacă ştii cum să sari, caiacul te ajută în 99% din cazuri să ai o săritură reuşită. Şi care pare foarte, foarte uşoară. Bineînteles că cel care vine în spate cu gândul „dacă a sărit fetiţa aia sigur pot şi eu” ajunge să înoate în spatele caiacului..Mda, nu prea sunt mândră de asta, dar nu pot fi nici eu bună şi drăguţă tot timpul.

Ce am mai observat la Magnum - pe Salza (Austria, grad 3+), pe Tara (Muntenegru, grad 3), Koritnica (Slovenia, grad 3) şi pe Soca (Slovenia, 3 cu 4):

Magnum e un caiac care se manevrează uşor, în care poţi intra şi ieşi din eddy cu multa precizie.Nu se dezechilbrează repede când traversezi un eddyline, dar bineînteles că e nevoie de atenţie şi o tehnică bună. Volumul mare te ajută mult când vrei să faci un ferry –adică să traversezi curentul către malul opus.

La sărituri –şi invariabil apar praguri sau trambuline- este bine echilibrat, şi mai mult, datorită profilelor de la pupa poate schimba direcţia sau ajusta unghiul de abordare al unui pasaj mai îngust. Se descurcă extraodinar în carving şi spun asta pentru că e o tehnică pe care nu am învăţat-o dar m-am trezit făcând-o în momentul în care curentul m-a aruncat pe sub o stâncă, direct într-un perete de piatră. Mi-a ieşit într-un mare fel, m-am înclinat până ce aproape că am atins apa cu umărul, am trecut în mare viteză şi l-am uimit la culme pe colegul din spatele meu care nu mă mai văzuse făcând niciodată aşa ceva.
Pe valuri mari, de 1,5-2 m, e o senzaţie extraordinară să te dai cu un Magnum. Caiacul îşi păstreză echilibrul foarte bine când urcă pe creste de val, iar la cădere planează în surf. Am parcurs pasaje de 200-500 m cu astfel de valuri , n-am căzut niciodată. Iar când ai baftă să ţi spargă deasupra capului două valuri de 2 m şi toată apa să te lovească în piept, şi forţa apei te obligă să te laşi pe spate, volumul mare de la pupa te susţine şi te ajută să nu cazi. Iar pe astfel de valuri nu vrea nimeni să cadă, ar însemna să ai de înotat distanţe destul de lungi până să poţi ieşi la mal. Ca idee, pe Salza, în zona „Paradis” , sunt locuri în care dacă ai căzut ai de înotat cam 1-1,5 km. Nu e prea plăcut, râurile astea repezi au temperatura apei de vreo 10°C.

Despre rolling

Mie mi se pare că rolling-ul într-un caiac Magnum e foarte uşor.Caiacul e astfel proiectat încât să te ajute, deck-ul din spate si scaunul îţi permite o revenire rapidă, acum ţine de fiecare cât exersează tehnica. La eskimo rolling totul ţine de tehnică, dar o să scriu altă dată despre asta.


Despre spaţiul pentru bagaje

O mică precizare – un caiac de whitewater e un caiac pentru whitewater, nu pentru expediţii în Deltă. Există totuşi un spaţiu de bagaje care poate fi folosit pentru echipament de 3-4 zile, în condiţiile în care ştii să-ţi faci bagajele corect şi ai echipament de campat adecvat (mic şi uşor).Caiacul Magnum este dotat în standard cu două flotoare, unul la pupa şi unul la prova. Cel de la pupa poate fi dezumflat pentru a face loc unui sac cu bagaje sau poate fi înlocuit cu saci impermeabili cu dublă funcţie –de flotor şi sac.

Bagajele mele din tura de pe Tara, si sacii despre care vorbeam

Ce-mi place la Riot Magnum? Îmi place că îţi dă încredere şi oferă senzaţia de apartenenţă la un club, un club al „celor buni”. Ştiţi toate pozele şi filmuleţele cu meseriaşii care se dau pe Zambezi, pe Futalefu, prin Norvegia, SUA sau Canada sar cascade de zeci de metri, etc..sunt şanse foarte mari ca aproape în fiecare din aceste materiale să zăreşti un Riot. Şi nu de puţine ori am întâlnit caiacişti pe râurile „din afară” pe caiace Riot, am schimbat zâmbete şi ne-am urmărit cu privirea, ştiind şi simţind că toţi ceilalţi de pe râu ne invidiau pentru caiacele noastre frumoase, căci nu-i aşa „everybody wants a Riot”.

Ce nu-mi place la Magnum-ul meu? E un pic cam greu (23 kg), dar de cele mai multe ori nu-l car eu, aşa că nu am de ce să mă plâng. Dar un caiac nu are cum să fie bun de gradul 5-6 , să reziste la nişte lovituri formidabile şi la toată forţa apei şi să mai fie uşor pe deasupra. Alte aspecte negative nu-mi vin în minte, şi pe bune că ar fi cam aiurea ca eu să comentez , la urma urmelor e un caiac suficient de bun pentru Ben Brown şi Steve Fisher.


sursa video: http://www.youtube.com/watch?v=TyMTcC-eFqk&list=UUsWXWGpi5ae_XihtNJUlCDg&index=42&feature=plcp