La defilare, în defileu

Titlul nu-mi aparţine, dar mi s-a părut potrivit pentru tura pe care am făcut-o de Ziua Naţională în Defileul Dunării. Ca să fim corecţi până la capăt, tura a fost pe 2 şi 3 decembrie, de 1 decembrie ne-am distrat pe lungul drum de la Bucureşti până  în Cazane.

Spre deosebire de alte părţi din România, pentru plimbarea cu caiacul prin Cazanele Dunării, pe frontiera de stat , este nevoie de un aviz de la Poliţia de Frontieră. Pentru obţinerea avizului se trimite pe fax sau mail o cerere tip către Poliţia de Frontieră –pe site-ul lor găsiţi datele de contact ale fiecărui sector în parte. În cerere se specifică numele, CNP, tipul ambarcaţiunii şi locul unde vei fi cazat. Avizul se ridică de la Orşova şi e bine să-l ai la tine pe apă.

Pare complicat, dar nu e, iar peisajul din Cazane merită tot efortul: pereţi înalţi de stâncă, uneori acoperiţi de vegetaţie, Dunărea curgând uşor la vale, peisajul spectaculos care se schimbă constant, oferindu-ţi mereu o altă perspectivă, liniştea..Şi e o linişte pe apă câteodată! Noi am prins două zile cu o vreme extraordinar de frumoasă, soare, nici o adiere de vânt, o Dunăre oglindă.

Cabana Delfinul

Intrarea in Cazanele Mari

Am plecat spre Cazanele Mari chiar de la pensiunea unde ne-am cazat – Cabana Delfinul. Nu ne-am omorât cu vâslitul, mai mult am ieşit pe apă ca să facem mişcare, să ne bucurăm de soare şi de primele zile de iarnă. Am intrat în Cazanele Mari, am ajuns până la Peştera Ponicova în care am făcut şi nişte poze, a urmat o tură scurtă până mai jos de Peştera Veterani şi am luat-o înapoi in amonte.

 Pestera Ponicova

In Pestera Ponicova

La Grota Veterani

Nu am mers prea departe în prima zi, planul meu era să ne întoarcem şi să dormim în pensiune. Spun asta pentru că o parte din grup se pregătea pentru atracţia principală a turei  - dormitul în Peştera Veterani.

Prin Cazanele Mari

Nu ştiu ce-o fi cu băieţii aştia de-i atrage aşa de tare dormitul prin peşteri, o fi vreo reminescenţă din vremuri demult apuse, de pe vremea omului cavernelor. Cert e că ne-am întâlnit cu ei când ne pregăteam să ieşim din Cazane. Echipaţi până-n dinţi, cu căţel, cu purcel,  vâsleau să ajungă înainte de lăsarea întunericului la grotă.

Inapoi, spre pensiune

Noaptea in Veterani, prin 2008



Ce s-a întâmplat peste noapte nu ştiu, dar pentru cine e curios cum arată Peştera Veterani, uite aici nişte poze din anul în care am luat şi eu parte la minunata experienţă .

A doua zi am luat-o de la capăt, de data asta cu planuri ceva mai măreţe, să ajungem până în Cazanele Mici, în golful Mraconia, la statuia regelui Decebal. Zis şi făcut.

La intrare in Cazane

I-am recuperat pe băieţi de la grotă –păreau foarte veseli şi vioi – şi ne-am îndreptat spre golful Dubovei. Am traversat golful cât mai aproape de malul sârbesc, că aşa era mai scurt şi nu era nimeni să ne vadă, sau cel puţin aşa credeam noi.

Golful Dubova

Am ajuns în vizită la Marele Rege exact la fix, cu ultimele raze de soare. Era vreme frumoasă, dar şi când dispărea soarele se făcea frig tare şi mâinile îţi îngheţau instant pe padele!

In Golful Dubova, spre Cazanele Mici

Manastirea Mraconia

Bustul Lui Decebal

 Şi s-au dat iarna cu caiacul, şi-au supravieţuit şi au făcut poze să arate la prieteni: Ovidiu, Silviu, Bogdan, Florian, Dragoş şi subsemnata. S-au făcut în total vreo 26 de km, vâsliţi metru cu metru. Caiacele care “merg şi pe Dunăre” au fost: două pneumatice pline ochi de bagaje, un Edge 11 plin de lemne de foc, un Quest 9,5 cu număr de Polonia, un Evasion roşu dornic de aventură şi un Brittany înroşit de frig.

 

Mulţumiri speciale lui Bogdan pentru că a răspuns la invitaţie, ne-a făcut poze şi ne-a dat şi-un titlu la postare, ba a mai suportat şi s-asculte poveşti nesfârşite despre motanul meu părasit singur singurel patru zile în Bucureşti. Salutare, colega!