Dupa tura de la sfarşitul lunii iunie de pe râul Tara, Muntenegru (detalii aici), singurul subiect de discuţie, care revenea obsedant era Tara ..ce frumoasă este apa, ce incredibil peisajul , ce cascade extraordinare am văzut, pe ce valuri uriaşe ne-am dat...
Nici eu nici prietenii mei nu ne extaziem foarte uşor, dar din câte locuri am vizitat prin lumea astea şi nu sunt puţine, canionul Tarei are o frumuseţe aparte, ruptă parcă din altă lume.
Aşa că la început a fost o glumă – poate ne întoarcem acolo, apoi o vorbă aruncată – ce-ar fi dacă.. ? şi până la urmă o hotărâre – hai să mai mergem o dată, să terminăm traseul (în iunie ne-am oprit în Bosnia), să ne jucăm în cascadă, să ne filmăm (că s-a termint bateria data trecută), să facem rolling, să mâncăm miel (pe care doar l-am văzut în iunie, nu şi gustat şi ce mai miel era !)..
Şi ne-am strâns o gaşcă mai mică, fiecare cu motivele lui – râul, cascada, mielul, rock n’roll-ul...şi ne-am dus ! 14 ore de condus, acelaşi drum care nu se mai termina şi în sfarsşt am ajuns la Eko Oaza. Mai trebuie să spun că gazdele de la camping au facut ochii mari la noi ce surpriză ! după care ne-au pupat, ne-au imbrătişat, ce mai primire am avut ! Ca acasă !
