Raul Tara, culoarea incredibila e reala!
Singurul scop al vizitei noastre a fost să parcurgem canionul râului Tara, din Parcul Naţional Durmitor. Canionul Tarei este cel mai lung din Europa şi al doilea ca lungime din lume.- 82 kilometri lungime şi 1300 m adâncime. Este sit protejat Unesco, Parc Naţional şi cel mai important traseu de rafting din Muntenegru.
Celebrul Pod Durdevica, 365 m lungime, 172m inaltime, construit 1937 -1940Din păcate nu am talentul necesar la scris ca să pot descrie în cuvinte cât de frumos este Râul Tara. Ce pot să spun este că până acum este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care le-am vizitat, iar uneori, pe râu , chiar ai senzaţia că te plimbi prin decorul unui basm...Râul are culoarea verde-smarald, apa e deosebit de limpede şi foarte rece.Plaje cu nisip fin, stânci albe ascunse de spuma râului, căderi de apă şi cascade care se varsă în râu, uneori chiar pe deasupra ta..
Din punctul de vedere al unui caiacist, este râul perfect- porţiunile de whitewater alternează plăcut cu cele de flatwater, şi sunt atât de multe lucruri de văzut şi admirat când râul se linişteşte încât nu te plictiseşti niciodată. Grad de dificultate 2 cu porţiuni de grad 3 (pentru Tibi, da, era gradul 3 acolo). Râul curge foarte repede, uneori se formează valuri foarte mari, dar în majoritatea porţiunilor dificile este loc suficient pentru o prospectare atentă şi alegerea „liniei perfecte”.
Încercăm să-l înecăm pe Aurel
E receeeee!!!
Am vazut multe agenţii de rafting şi multe bărci pe apă, însă în week-endul în care am fost noi eram singurii caiacişti. 7 şi toţi din România!
Muntenegrenii au un fel deosebit de a calcula distanţele – nu are legătură nici cu sistemul metric nici cu cel imperial, ci mai degrabă după cum dictează bunul mers al afacerilor. Adică un traseu de rafting de 8 km este prezentat ca fiind de 15 km, o distanţă de 38 km eşti încurajat că e doar de 20 km, şi aşa mai departe.
Am fost şi noi puţin derutaţi , e drept că nici nu am apucat să ne pregătim temeinic de acasă. Aşa că în dorinţa vitează de a ne da şi vedea cât mai multe, am ajuns să admirăm un frumos apus de soare din adâncimea Canionului Tara. Moment în care am decis de comun acord că 6 ore de vâslit sunt suficiente şi e cazul să ieşim din râu.Şi uite aşa, pentru prima dată în viaţă, am trecut fraudulos o frontieră de stat şi am debarcat pe malul interzis, adică în Bosnia!
Am fost primiţi în campingul bosniac cu foarte multă căldură şi ospitalitate, ajutaţi să luăm legătura cu cei care ne aşteptau să ne recupereze şi să ne ducă înapoi la locul de cazare.
Problemă: dacă intri fraudulos într-o ţară , fără acte, fără paşaport, cum ieşi? Foarte frumos şi liniştit, pe la punctul de trecere al frontierei . Cred că explicaţia pe care a primit-o vameşul a fost ceva de genul „deh, turişti rătăciţi, au ajuns în Bosnia, sunt uzi, îi duc acasă” şi asta a fost tot!! Apropo de distanţele din Muntenegru, „acasă” însemna 150 km pe şosea, deşi pe râu noi am parcurs doar 38 km!
Că tot a venit vorba, noi am stat în campingul Eko-Oaza, camping pe care vi-l recomand din toata inima. Gazdele noastre ne-au primit extraordinar, ne-au făcut să ne simţim ca făcând parte din familie şi au rezolvat foarte repede toate problemele de care ne-am lovit, şi fie vorba între noi, nu au fost puţine deloc :) A fost prima dată de când mă dau cu caiacul când cineva s-a oferit să ne pună sandvişuri cu noi pe caiac!
Spre Bosnia...
Pentru cei pasionaţi de bugete, costurile au arătat astfel: 63 de euro taxa de acces în râul Tara, cazare şi masă 3 zile – 60 euro / persoană la casuţe de 2 camere. La cort taxa era de 3 euro. Mai mult decât rezonabil, şi mai ieftin decat în Ungaria, cum se spune la mine acasă. Caiacele care s-au dat pe Tara şi s-au descurcat cu brio au fost: Riot Thunder, Magnum, Quest 9.5 şi Edge 10.5, Robson Balboa.
Şi ca să nu uit să mă laud – n-am căzut deloc deloc (nu spun cine a căzut şi de câte ori), ba chiar am recuperat şi ceva echipament şi am mai facut şi eskimo rolling, doar aşa, de dragul gloriei!
Da, fetele se dau cu caiacul!!
Da, fetele se dau cu caiacul!!
Ilegal in Bosnia :)
Eko-Oaza CampDragos si Rade! Best host ever!!
traseul este absolut superb. Daca as avea cu cine as pleca maine din nou (sic!) . Bugetul total nu este mare si desi drumul este intradevar cam obositor ( 12 ore de condus, 14 in total- 900-950 de km dus ) privelistea merita tot efortul.Daca vreti sa faceti traseul se poate si pt ne-caiacisti cu o barca de rafting sau cu .....pluta!. Baietii de la kamp-ul din Bosnia unde ne-am oprit noi organizeaza ture cu o pluta adevarata pe tot traseul raului .
RăspundețiȘtergereTraseul total al raului are 60 de km ( vb de cel care este deschis pentru rafting) din care cei 14 din final sunt cei mai "agitati"- grad 2-3 dar nu foarte duri pt ca exista portiuni mai linistite dupa fiecare zona mai "agitata".
In plus , fata de canionul Tara va recomand sa faceti si o tura de canioning ( cu costume de neopren pt ca apa e rece!) ceva mai departe de Zablijak dar nu foarte departe, pe raul Komarnica.
Recomandari pt Tara:
- folositi costume de neopren de 3-4 mmm. Apa este foooarte rece, maxim 14 grade.Cand e cald afara e inselator dar daca cazi o sa fie o problema reglarea temperaturii.
- taxa de 63 euro este doar pentru o tura completa ( maxim 2 zile). In acesti bani nu se permite sa pleci de doua ori din acelasi loc!!!!
- traseul total se face in doua zile cu oprire la unul dintre kamp-urile de pe traseul pt o noapte
- la un moment dat raul constituie granita dinte Muntenegru si Bosnia. E bine de stiut! iar la punctul final se ajunge chiar in spatiul dintre cele doua vami.
- sunt portiuni lungi( chiar de 20 km) unde nu exista nici o iesire de pe rau la o sosea/drum sau cale de acces.Peisajul este salbatic si trebuie tratat ca atare.
- pt doritori se pot gasi mai multe sfaturi utile . Intrebati doar.
Ovidiu, sperii lumea ca e apa rece si rangerii nu te lasa sa intri in rau. Eu am scris ca e de basm, cu zane :) Multumim de informatii!
RăspundețiȘtergereCum adica daca ai avea cu cine? Sa vezi ce patesti daca mergi fara mine pe acolo!
Canionul Tara, unul dintre cele mai frumoase locuri de pe pamant pe care le-am vazut pana acum! Dupa foarte multi ani am ramas impresionat de ce am vazut acolo. Va recomanda sa vedeti canionul Raului Tara, iar eu va recomand sa faceti lucrul asta de pe apa !
RăspundețiȘtergereDragos.
Cu trecerea asta frauduloasa de frontiera intre Muntenegru si Bosnia, bine ca ati dormit in camping.
RăspundețiȘtergerePozele sunt superbe, povestile la fel. Iar apa nu e chiar asa rece, eu m-am balacit in Tara si nu a fost chiar asa rau, doar ca am vorbit subtire o vreme dupa ce am iesit din apa :D
Foarte frumos postul tau, Oana... vreau inapoi acolo! :) Obligatoriu sa mai mergem odata si sa facem tot traseul de la A la Z... cat de repede! Mersi pentru aceasta experienta extraordinara! Ma bucur ca am fost cu voi acolo! :)
RăspundețiȘtergereM-a impresionat culoarea,limpezimea si cristalul apei.Isi merita din plin numele de "Tear of Europe".
RăspundețiȘtergereMultumesc lui Dragos si Oana pentru invitatie.
Si....oricand cu placere!!
Aurelian.
Multumesc pentru mesaje, si mie mi-a facut placere sa ma dau cu voi!
RăspundețiȘtergereCu siguranta vom repeta tura, poate in august, cred ca am devenit cu totii dependenti de Raul Tara! Salutari!
Felicitari pentru tura! Arata super pe acolo, e o idee de vacanta foarte interesanta.
RăspundețiȘtergere