21.07.2011

Pe raul Buzau

Şi am fost acum două săptămâni în week-end la Buzău.
Ne-am dat de la hidrocentrala din Nehoiu până la pod la Pătârlagele.
Despre traseu:
-Am intrat exact pe la hidrocentrală, pe nişte dale de beton, care nu mi-au plăcut deloc. Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie nu-mi place să-mi zgârii caiacul inutil
- Dificultate : grad 2 cu 3, nu este un traseu pentru începători. Unele secţiuni necesită o tehnică destul de bună în ocolirea obstacolelor şi intrarea în eddy, plus un control bun al caiacului în valuri şi sărituri peste diverse praguri şi bolovani care nu se văd din cauza culorii apei




- Cel mai ciudat mi s-a părut locul în care râul Buzău se bifurcă stânga-dreapta şi trebuie sa alegi la ghici traseul corect. Exista unul singur, este cel din stânga, partea din dreapta a râului e blocată de stabilopozi, aruncaţi în râu alandala, cândva în secolul trecut. Nu ştiu cum e să treci cu caiacul prin şi pe sub stabilopozi, şi sper să nu aflu.
Filmuleţul de mai jos e chiar din locul respectiv, noi am avut marele noroc să mergem prin stânga. Multumiri lui Cristi care a fost primul şi a făcut alegerea corectă, spre stânga.
Nu vă închipuiţi că partea stângă e ceva uşurel, trebuie să te strecori pe lângă nişte dale de beton în care te aruncă curentul şi să-ţi ţii în acelaşi timp echilibrul pe un fel de trambulină care se formează peste un bolovan uriaş şi care are ca singur scop să te catapulteze în respectivele dale. Locul acesta nu se poate ocoli, nu se poate ieşi pe mal, curentul e prea puternic.



- Malurile Buzăului par decor de filme horror: păpuşi dezmembrate şi putrezite , pet-uri, sticle, capete de păpuşi, amestecuri greu de descris din lemne putrezite, apă, gunoaie menajere, etc..

 - Noi ne-am dat cu caiace de whitewater : Thunder, Magnum si tura – Edge 11

Dacă râul ăsta era în Austria sau Slovenia, cel puţin 3 sate ar fi trăit din exploatarea lui turistică. Pensiuni, agenţii de rafting, magazine de articole de sportive, restaurante, camping-uri etc...cam ăsta e decorul obişnuit într-o ţară civilizată pe lângă un râu pe care se pot practica whitewater kayaking şi rafting.
La noi, câteva agenţii de rafting mai înviorează peisajul, dar mai sunt multe lucruri de făcut.


Oricum, nu o să înteleg niciodată pe cei care aruncă gunoaie în şi pe malul apei. Cred că ar merita ţinuti închişi, în soare, pe asfalt, fără pic de apă vreo 3 zile, ca să înveţe să aprecieze valoarea apei.

5 comentarii:

  1. Buna Oana, o tura faina pe Buzau, si la debit maricel din cate vad din filme. Bravo voua! Partea cea mai faina de ww pe Buzau e de fapt inainte de barajul de la Nehoiu, si de fapt nu e pe Buzau, ci pe Basca Mare, afluent pe stanga al Buzaului. Inainte de baraj se face dreapta spre Varlaam si se intra in apa chiar la pod in Varlaam. Cred ca Basca e cel mai fain curs de apa pentru ww in Romania, si e asa de putin cunoscut ca ti se face mila... Are o portiune absolut superba, de vreo 15km pana la confluenta cu Buzaul, grad 2-4 in functie de nivel, sa te tot dai. Noi pandim de mult un moment cu apa suficienta pentru o tura pe Basca cu plecare tocmai de sus din Comandau...
    Locul ala cu stabilopozi, unde a fost pe vremuri un dig, se poate trece si pe dreapta - de fapt operatorii de rafting trec prin dreapta - iar la debit mai mic e chiar mai usor decat pe unde ati trecut voi :)
    Ture faine si numai bine!
    --Andi

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna Andi,
    Multumesc deinfo, ma bucur ca se poate trece si pe la stabilopozi, cand am fost noi arata foarte fioros si nu parea sa existe culoar printre ei. Dar te cred daca zici ca pe aoclo trec barcile de rafting. Pe unde treceam noi, prin stanga, mi s-a parut mie cam ingust si pericolos pentru o barca cu cativa oameni, dar in sfarsit, nu fac rafting, nu stiu.
    Pe Basca Mare vrem de mult timp sa facem o tura. Uite ca trec week-end-urile si nu reusim sa ajungem, tot timpul se iveste ceva :) As vrea sa mergem , am vazut poze foarte frumoase de acolo si cred ca traseul e spectaculos pentru caiac. Poate luna asta ajungem si pe Basca. Vorbim :)
    Numai bine si apa multa!
    Oana

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut iubitorii de apa / caiac,etc.
    Legat de subiectul apa+stabilopozi, in vara trecuta am plecat impreuna cu un prieten pe Arges in jos.
    Caiac Prijon Capri dublu.Echipament de domnisoare, fara spray deck, doar eu cu vesta / altfel inotatori si multi sportivi....asa credeam.
    Am plecat din Pitesti, pe apa lenesa. Am depus eforturi marete sa trecem ditamai caiacul din lac in lac, spre amuzamentul muncitorilor de la apele romane.
    Intr-un sfarsit, am inceput sa alunecam pe apa, dar sa ne si impotmolim de vreo cateva ori in nisip.
    Efortul nostru de a inainta s-a terminat cand parca la un semn, s-a dat drumul la ecluze.
    Distractia a fost maxima, cazaturi,etc.
    Am descoperit portiuni ce pot fi numite adevarate oaze, cu sute de pasari din diferite specii, portiuni de un calm absolut.
    Caiacul cu care iesisem prima oara pe rau, s-a comportat bine fata de comenzile executate, uneori neinspirat, ceea ce ducea la rasturnare.
    Totul a mers bine pana in dreptul localitatii Cateasca ( pana aici am intuit-auzit caderi de apa...mini cascade pe care le-am evitat ), insa la un moment dat, din cauza vitezei si a traseului, am ajuns intr-o curba unde sunt presarati stabilopozi pe margine si in apa. Pericolul era eminent, deoarece aveam deja ceva apa in caiac, valurile erau cam mari, curba cam stransa si pietroaiele ranjeau la noi ca niste executori.
    Am intrat in fortza, cu urlete si comenzi disperate.
    Rezultatul ? Caiacul s-a rasturnat si a ramas suspendat chiar in mijlocul raului, din fericire cu coca spre amonte..
    Noi ne-am trezit simultan ca intr-o masina de spalat, senzatie care s-a repetat de 3 ori pana sa iesim la suprafata.
    Sub apa, eu am luat un tripod sau bolovan foarte mare, direct cu fatza, insa am avut noroc ca impactul meu cu bolovanul a fost doar pe jumatatea stanga a corpului. Nu pot sa detaliez ce am simtit, cum mi-am revazut scurt copilaria,etc :)).
    Am iesit dupa un timp, cu o gaura in piciorul stang, speriat deoarece am inteles repede ca puteam sa o mierlim.
    Prietenul meu a avut noroc pentru ca purta rucsac in spate ceea ce a dus la amortizarea impactului, in momentul cand s-a dat peste cap in apa. Altfel dupa evaluarea situatiei, ar fi avut sanse mari sa pateasca ceva la coloana deoarece s-a lovit repetat de pietre.
    Nu am sa povestesc cum am recuperat caiacul de pe cursul raului ( alta aventura).
    Am decis sa povestesc toate acestea pentru ca ne consideram pe drept cuvant inconstienti si poate ca aceasta mica povestire, sa impiedice alti 'curajosi' sa incerce asa ceva.
    Sa nu va imaginati ca suntem 2 pusti - dimpotriva , sa nu va imaginati ca nu stim ce inseamna apa si riscurile aferente - dimpotriva, imaginati-va ca am fost doi prostovani care s-au jucat cu viatza.Cea mai mare greseala a noastra a fost ca nu ne-am interesat in amanunt despre acest traseu. Am plecat cum pleaca fetele la mall :)) si am iesit cu greu la mal.

    Spor la vaslit.

    Dan.

    RăspundețiȘtergere
  4. Salut,
    Multumesc de detalii si povestire..
    Bine ca ati scapat cu bine, altii nu au avut acelasi noroc.
    Ati facut foarte multe greseli, de unele cred ca nici nu ti-ai dat seama .
    Din punctul meu de vedere, ca dealer - pot sa-ti spun ca intalnesc foarte des oameni care se considera inotatori destoinici si renunta la vesta de salvare..Sau la fustita, pe motiv "nu ma deranjeaza ca ma ud un pic". Anumite masuri de siguranta trebuie luate, indiferent de traseu. Nu inteleg de ce nu ati avut tot echipamentul la voi, cineva trebuia sa va spuna la ce pericole va expuneti.Se pot intampla tot felul de acidente, eu era sa o patesc urat in apa mica, pana la genunchi.. :) Zona Cateasca e renumita pentru stabilopozii aia din mijlocul raului..mai e si un picior de pod foarte urat, abandonat de multa vreme..Era bine daca va informati inainte, la cei care s-au mai dat pe acolo..Bine ca totul a fost bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. Stii proverbul....oameni mari care se comporta ca niste copii prosti ?
    Noi suntem / sau, am fost.

    Spor la padelat.

    RăspundețiȘtergere